‚‚Hellău! Băi, boss, ştii care-i problema?’’
Orgoliu masculin. Asta ar fi scuza. Nu, nu. Pentru ceea ce ai făcut tu nu există scuză. Oare este orgoliul tău? Oare chiar meritam să îmi vorbeşti aşa? Nu prea cred!
Orgoliul masculin. Ce ai putea să le ceri băieţilor imaturi, care se cred zmei?! Adică de ce fetele sunt întotdeauna pe locul 2? Ce o fată nu-i tot om?
Nu înţeleg.
Iar tu...defapt voi, m-aţi dezamăgit!
Inevitabil. Iar meditez. E imposibil. De câteva săptămâni, tot mă gândesc, îmi storc creierul ca să mai postez ceva pe blog, dar nimic. Nu reuşesc să scriu nimic romantic, siropos, genial, cum aş vrea să scriu. Sunt într- o mare pană de idei. Nu reuşesc să compun nimic nou. Nu pot, deşi vreau... Ciudat!
‚‚Cum s-adun din vant frunze tremurand
Si sa fac din nou sa-nfloreasca toti copacii lumii?
Poate ca nu stiu, poate-i prea tarziu.’’
E din nou, aici! A venit, toamna!
A năvălit peste gândurile şi sentimentele mele văratice, peste amintiri dintr-o vară specială şi unică, peste momente minunate, peste întâmplări ciudate, peste iubiri sfârşite, peste suflete vindecate sau rănite si cel mai important: peste dorinţa de a iubi! Privesc în jurul meu, mintea mi-e confuză, meditez la iubire. Văd lângă mine oameni dragi care se îndrăgostesc. Toţi, absolut toţi, se îndrăgostesc, dar eu nu. *Why?* Toată lumea, ba se împacă, ba se iubeşte, ba se îndrăgosteşte, iar în cel mai rău caz se desparte, dar se împacă la scurt timp. Se pare că toamna asta va fi plină de iubire. Natura moare, iubirea reînvie.
Gândul îmi zboară, din nou, prin mintea amorezată, dar nu pot să mă gândesc doar la dragoste. Mă înec în iubire, atât de încet şi neclar...
