E frig, iar afară a plouat. Vă priviţi în ochi. Simţi mirosul ploii, iar fiori reci iţi trec prin tot corpul. Începi să tremuri, mâinile îţi sunt îngheţate, iar buzele ţi se învineţesc. Călcaţi în băltoace de apă, râdeţi, îi mai furi o sărutare, iar la final vă daţi seama că sunteţi uzi leoarcă. Ce mai contează? Eşti cu el şi asta contează. Parcă visezi, îi ceri să te strângă în braţe şi să nu îţi mai dea drumul. Din nou, privirile vă rămân blocate, paralele. Îi ceri să te ciupească, spunându-i că, de mică copilă, întotdeauna, ai visat la momentul acesta şi că nu îţi vine să crezi! Râde când aude cuvintele şi vibraţia nesigură a glasului tău...Tu îl priveşti mânioasă, dar transmiţându-i toată dragostea pe care i-o porţi prin acea privire pătrunzătoare.
Îţi spune că eşti o copilă, o fetiţă ‚‚de grădiniţă’’ pe care o iubeşte pe zi ce trece mai mult, pe care o vede crescând alături de el, care îi transmite doar printr-un zâmbet energia de care are nevoie să trăiască, pe care o s-o ocrotească mereu şi pe care o va iubi întotdeauna, indiferent de ce se va întâmpla cu ei...
Îţi cuprinde faţa rotundă şi rece între mâinile lui puternice şi te sărută cum n-a mai sărutat pe nimeni vreodată. Începuse din nou ploaia, te strânge în braţe şi-ţi şopteşte la ureche: ‚‚Fluturaşul meu, te voi iubi la nesfârşit !’’
Îţi dau lacrimile, el se simte culpabil pentru lacrimile ce stăteau să curgă din ochii tăi căprui, dar tu plângi de fericire. Îl calmezi, scoţi din buzunar un medalion în formă de inimioară, în care se afla prima poză cu voi şi i-l pui în palmă. Vă mai sărutaţi intens, încă o dată şi vă continuaţi drumul spre dragostea eternă...
Post Dedicat Elenei
