Iluziile inimii

‚‚Iluziile inimii sunt la fel ca în deşert, le vezi şi nu le poţi atinge...’’

Totul a început, cândva demult, într-o seară de revelion. El s-a dat uşor la ea, ea l-a ignorat, dar nu ştia ce o aşteaptă. Timpul a trecut, jumătate din an s-a dus la fel de repede ca şi bătăile inimii. Destinul i-a pus din nou faţă în faţă, dar situaţia se schimbase fără voia nimănui. Cei doi se simţeau atraşi unul de altul. Ea era încă o copilă care îl plăcea şi îi intrase în suflet, chiar dacă el a considerat mai târziu că ei doi nu sunt făcuţi pentru a fi împreună; iar el un adolescent imatur, egoist, care se simţea atras de ea, chiar dacă nu voia să admită asta. Săruturi tandre şi de neuitat le însemnează buzele amândurora şi încet-încetişor ea se ataşează de el din ce în ce mai mult, iar el de ea. După zile de emoţie, săruturi, îmbrăţisări, întâlniri, certuri, glume, a venit şi ziua în care el o răneşte spunându-i ‚‚ Tu nu eşti pentru mine !’’. Cuvintele astea au marcat-o foarte mult timp, au rănit-o, a suferit, dar ea ştia că erau două variante: ori lui nu i-a păsat niciodată de ea, deşi îi era greu să accepte asta, o lua ca pe o posibilitate, ori nu face ce îi dictează inima. Sentimentele dintre ei se răceau cu fiecare apus de soare, când cerul devenea de un roşu’ aprins, iar luna greoaie şi somnoroasă aparea pe cer, dar ea simţea ceva înăbuşitor în ea, ceva care nu îi dădea pace, nu ştia ce să creadă, ce să mai facă. După un timp, a hotărât că cel mai bine e să înceapă să-l uite, poate că niciodată nu a meritat-o, iar prietenii îi spuneau mereu: ‚‚ Mai sunt şi alţi băieţi pe lumea asta!’’. Chiar dacă părea greu să îşi ia gândul de la el, a decis că trebuie ca inima ei să facă o pauză în legătură cu el. Zile şi nopţi au trecut precum un gloss şters după buze la primul sărut. Uitase oarecum de el, îşi ocupa timpul cu diferite chestii destul de interesante, iar prietenii au ajutat-o să nu se mai gândească zi şi noapte la el. Însă destinul le-a programat, din nou, o nouă întâlnire, plină de priviri misterioase, pe care doar ei le înţelegeau.

Era toamnă, vântul adia uşor, pielea i se zbârlea, iar fiecare stradă avea propriul ei covor de frunze ‚‚palide’’şi triste că o nouă toamnă le scurteză din viaţă. Mergea încet şi abătută spre scoală. Întârziase, dar nici nu se sinchisea să ajungă, deja pierduse jumătate din oră, o mică absenţă nu o deranja. Îşi continua drumul, se uita în jurul ei, dar nu vedea pe nimeni. A lăsat capul în pământ şi a continuat drumul, parcă nu mai ajungea odată. După vreo zece metri de mers greu, a văzut că în faţa ei era cineva. Ruşinată, deşi nu avea de ce să fie aşa, a ridicat capul din pământ. Parfumul i se părea cunoscut, dar nu ştia dacă, poate dacă..dacă este chiar el... Când privirea ei i-a întâlnit chipul, un fior puternic i-a străpuns întreg corpul, era chiar el.

Minute în şir s-au privit intens în ochi fără să spună nimic. Se simţea copleşită de toate sentimentele care au reînviat în ea. Simţea că se sufocă, era atât de emoţionată, iar el se simţea nesigur şi la fel ca ea, niciodată nu a uitat-o. La un moment dat, ea şi-a muşcat buza, ochii i s-au înlăcrimat, l-a mai privit o singură dată în ochi şi a plecat. El rămăsese blocat, voia din răsputeri să strige după ea, dar parcă nu mai avea glas...se simţea ca un dobitoc, chiar ţinea la ea şi se întreba de ce a fost nevoie de atâta timp ca să-şi dea seama că ea e fata aceea mică, specială, timidă, îndrăgostită, de care el avea nevoie ca să formeze o singură inimă care bate pentru amândoi în acelaşi timp.

După acea revedere, el a hotorât să nu mai asculte vorbele celor din jurul său şi să o caute, să afle ce a fost întotdeauna în sufletul ei, să îi mărturisească sincer că mereu s-a gândit la ea, că niciodată nu a uitat nici o clipă că a existat în viaţa lui. A început să o sune, să îi trimită sms-uri, însă ea nu îi răspundea. O rănise, îl iertase, dar nu ajunsese şi la stadiul în care să şi uite. În fiecare noapte, înainte să adoarmă îi veneau în minte cuvintele lui: ‚‚Tu nu eşti pentru mine! ’’. El tot încerca să vorbească cu ea, dar ea îl respingea. Atunci şi-a dat seama cum s-a comportat cu ea, cât de urât. Săptămâni întregi se terminau, el o tot cauta, până când a cedat, a obosit s-o mai caute, iar atunci când nu mai avea nicio speranţă a primit un telefon de la ea. A răspuns şi au vorbit secunde care s-au transformat în minute, iar minute s-au transformat în multe ore de sentimente, amintiri din trecut, nostalgie. La sfârşit ea l-a întrebat:

- De ce mă mai cauţi? Ce mai vrei de la mine? Nu mi-ai făcut destule ?!

- Am fost cel mai mare idiot... îmi pare rău!

- Nu ai ştiut să apreciezi ce ai lângă tine, ţi-ai dat seama cât însemnam pentru tine doar atunci când m-ai pierdut. Nu mai vreau să sufăr pentru că nu meriţi să sufăr după tine..

- Îmi pare rău! Întotdeauna m-am gândit la tine, niciodată nu te-am uitat.

- Şi cu prietenii tăi cum rămâne? Nu ei ţi-au dat de înţeles că-s doar o copilă? Că nu sunt pentru tine?

- Eşti copila de care m-am îndrăgostit, la care ţin, pe care...

O pauză s-a simţit în glasul lui, apoi a continuat:

- Pe care o IUBESC !

Ea rămăsese fără cuvinte, aproape că izbucnise în lacrimi. Dar s-a calmat, trebuia să se calmeze pentru ca el să nu simtă emoţia ce-i cuprinsese glasul la auzul acestor cuvinte.

- Dar, noi doi...

- Niciun dar...Nu există ‚‚dar’’ !

- Dar a existat, ştii prea bine. Tu ai vrut să existe un ‚‚dar’’ între noi doi.

- Ştiu. Regret tot ce am făcut şi tot ce am spus. Ţin la tine prea mult, ştiu că niciodată nu am fost fidel vreunei fete, dar pentru tine simt altceva, ceva puternic..

- Şi de ce tocmai pentru mine te-ai schimba? Nu am nevoie de un băiat care să mă înşele de fiecare dată când prinde ocazia, am nevoie de tipul care să mă aprecieze, respecte, iubească, protejeze! Tu nu eşti aşa, defapt tu nu eşti pentru mine, eşti pentru alta...

- Am să-ti demonstrez că mă voi ţine după tine zi şi noapte, oriunde ai fi, te voi aprecia, respecta, iubi şi proteja.

- Nu am nevoie să fii bodyguard-ul meu! Ştiu să mă apar şi singură...

- Nu contează! Voi fii acolo mereu pentru tine!

- Trebuie să închid! Nu mă mai căuta! Nu are rost!

A închis, în sufletul ei parcă s-a rupt ceva, acel ceva ce îi ridica moralul atunci când claca. După câteva zile, ea a avut o dispută cu părinţii săi şi a plecat de acasă fără să spună unde se duce. Mergea atât de repede, părea că se îndreaptă sper ceva neaşteptat, te-ai fi putut gândi că se întâlneşte cu el, dar nu a fost aşa. Pe drumul fără o destinaţie, i-a trimis lui un sms în care îi spunea:

‚‚Te-am iubit, te iubesc şi te voi iubi la nesfârşit. Niciodată nu am putut să te uit, ai fost omul care m-a maturizat, omul care a făcut ca inima mea să bată doar pentru un singur lucru şi anume pentru noi doi. Să nu îţi pare rău de gestul pe care îl fac, dar aşa este mai bine pentru amândoi. Apa va purta trupul meu spre locul acela special în care ne vom reîntâlni...Te iubeşte, copila ta!’’

Când a citit sms-ul, el şi-a dat seama că ceva rău se va întâmpla şi s-a dus la singurul pod din oraş. A fugit până nu a mai putut, iar când a ajuns acolo a văzut trupul unei tinere plutind la suprafaţa apei. Înspăimântat şi-a dat seama că era ea şi fără să conştientizeze că s-ar putea îneca, s-a aruncat în apa rece după ea. A tras-o la mal, era disperat, nu ştia ce să facă. Oamenii s-au strâns pe lângă cei doi. Medicii au incercat s-o salveze, însă ea nu reacţiona. În ultimul moment de tensiune maximă, el i-a zis: ‚‚Te iubesc! De ce m-ai părăsit?’’.Atunci ea a deschis ochii, era inconştientă, dar trăia.

De atunci, cei doi au rămas împreună; îi văd în fiecare zi, în parc, cu nepoţii lor!