Sentimente purtate de vânt...

Un singur verb poate îmbrăca situaţia într-o singură culoare - negru şi acela este ,,A fost !’’. Totul s-a terminat într-un mod ciudat, inexplicabil. Ai acţionat ca un copil prostuţ, care şi-a luat jucăriile şi a plecat. Te-ai supărat dintr-o prostie şi ai acţionat fără să mă laşi să îţi explic totul... Ai luat cu tine tot ce am simţit mai bun şi mai frumos; era timpul nostru, prima noastră etapă pe care, desigur, tu ai cam sărit peste ea. Am strigat la tine să mă aştepţi, în schimb tu fugeai din ce în ce mai tare...Ţi-am zărit silueta undeva în depărtare, continuai să alergi. Cu ochii plini de lacrimi ţi-am spus ,,Adio..", în câteva secunde te-ai pierdut în zare.
Mă simt total dezorientată, m-ai părăsit pe câmpul de un galben aprins...sunt singură, buimacă încerc să mă orientez prin lanul de grâu. Mă simt aiurită şi îndrăgostită până peste cap de el...mai concret nu înţeleg ce se întâmplă cu mine. Simptomele pubertăţii apasă greu deasupra mea şi m-au provocat să simt din nou acel sentiment delicat care îţi învăluie inima oricând, oriunde, la orice oră din zi sau noapte şi pe care nu îl mai simţisem de 8 luni.
Puteam să încep să mă îndrăgostesc de altcineva, însă inima l-a ales pe el. ,,De ce oare ? ’’ asta este întrebarea, care mă frământă în fiecare noapte, atunci când stau şi privesc stele pe cer...

Foarte dezamăgită, ridic capul, aud vorbele dure ale prietenilor care mă redirecţionează pe calea bună, plimbându-se pe la urechile mele...Un zâmbet mi se întrezăreşte în colţul gurii şi mă ajută să trec peste tot ce s-a întâmplat, o lacrimă îmi mai aminteşte incă o dată cum m-ai abandonat, atunci când scânteia se aprinsese în mine. Închid ochii, trag aer în piept; TOTUL s-a pierdut într-o fracţiune de secundă. Totuşi zâmbesc larg şi privesc înainte... o nouă dragoste mă aşteaptă la orizont !